Două treimi dintre părinții români se așteaptă să primească rețetă de antibiotic atunci când copilul are febră, însă antibioticul „nu este mereu soluția”, atrage atenția medicul pediatru Mihai Craiu, pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii. „În majoritatea cazurilor de boli febrile, la copilul cu vârstă mai mare de 3 luni, este „de vină” un virus. Iar în bolile virale tratamentul cu antibiotice nu ajută deloc. Ba din contră… Ar putea produce probleme majore pe termen lung, cea mai îngrijorătoare fiind colonizarea cu germeni multirezistenți la antibiotice”, explică Mihai Craiu, citat de Hotnews.