Angajaţii din anumite profesii – precum agricultorii, muncitorii sezonieri şi salariaţii din construcţii – care îi fac să se expună la radiaţii solare intense din cauza activităţilor desfăşurate în aer liber se confruntă cu un risc mai mare de a dezvolta un cancer al pielii dacă nu adoptă măsuri de protecţie necesare, a informat ieri AFP, preluată de Agerpres.
Potrivit celor mai recente statistici publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), între două milioane şi trei milioane de cancere „cutanate non-melanocitare”, care reprezintă aproximativ 90% din cancerele de piele, sunt înregistrate în fiecare an în lume.
De altfel, 132.000 de melanoame maligne – formele cele mai grave de cancer al pielii – sunt diagnosticate anual, cifrele înregistrând o creştere constantă.
Primul factor responsabil pentru aceste cancere: expunerea la radiaţiile ultraviolete (UV). O expunere intermitentă dar puternică provoacă arsuri solare, care, pe termen lung, favorizează dezvoltarea de melanoame.