Antrenor și oficial al Federaţiei Române de Lupte, Gheorghe Mihăilă a trecut în nefiinţă în zorii zilei de ieri. A făcut parte din cadrul asociaţiei sportive Metalul Plopeni din 1961, când s-a înfiinţat prima secţie de lupte. Neavând suficienţi practicanţi, după numai un singur an, secţia s-a desfiinţat, următoarea sa apariţie având loc în 1976. Tot atunci s-a făcut o nouă reafiliere şi s-a pornit la un nou drum, care s-a dovedit în cele din urmă fără întrerupere, datorită în mare parte antrenorului Gheorghe Mihăilă, prezent încă de la înfiinţarea acestei secţii, mai întâi ca sportiv iar din 1986 ca antrenor. Prin mâna lui au trecut o serie de sportivi, care au ajuns campioni naţionali precum şi componenţi ai unor loturi reprezentative ale României, participând astfel la foarte multe concursuri internaţionale şi chiar campionate mondiale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!