N. D.

Cei care circulă cu mijloacele de transport în comun, în Ploiești, cu siguranță au fost martori la numeroase cazuri în care anumiți călători au ținut să le arate celor din troleibuz, tramvai sau autobuz ”lipsa celor 7 ani de acasă”, vorbind tare, urât și agresându-i verbal sau comportamental pe cei din jur. Plecând de la această realitate, Poliția Locală Ploiești -prin polițiștii locali din cadrul Birourilor de Ordine Publică și Intervenție Rapidă- a acționat, în colaborare cu angajații ai TCE, în cursul săptămânii trecute, în mijloacele de transport în comun, pentru constatarea și sancționarea faptelor de natură contravențională, în vederea asigurării unui climat civilizat, dar și pentru depistarea acelora care circulă fără bilet. Iar controalele și-au atins scopul, fiind legitimate și sancționate un număr de 151 de persoane care călătoreau fraudulos, dintre care trei au fost sancționate contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Ploiești, în vederea descurajării și combaterii faptelor de natură antisocială, a actelor de vandalism, polițiștii locali vor desfășura în continuare astfel de acțiuni tematice în mijloacele de transport în comun care circulă în Ploiești. În context, s-a făcut precizarea că acei călători care se simt lezați de comportamentul inadecvat al anumitor pasageri pot sesiza această situație la dispeceratul Poliției Locale Ploiești, la numărul de telefon 0244.954.