Înainte de turneul final, naționala Under19 a efectuat două stagii de pregătire, la Miercurea Ciuc, în perioada 27 mai – 3 iunie, și la Centrul Național de Fotbal Buftea, în perioada 6-15 iunie.
Plecarea tricolorilor către Slovacia a adus și ”trierea” lotului lărgit, o parte dintre jucătorii care s-au aflat sub comanda lui Adrian Văsâi fiind trimiși acasă. Din păcate, printre ei se află și fundașul Petrolului (împrumutat sezonul trecut la Blejoi) – Adrian Nicolae. Rămâne în lot, pentru duelurile cu Italia, Franța și țara gazdă – Slovacia, fundașul Sergiu Pârvulescu, care termină însă contractul cu Petrolul și, după acest turneu, va merge, foarte probabil, la Sepsi Sf. Gheorghe.

Lotul României pentru ­turneul final Euro U19:
Portari: Robert Popa (U Craiova 1948), Alexandru Borbei (US Lecce/Italia), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria)* (rezervă)
Fundași: Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu (ambii Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Denis Radu (Politehnica Timișoara), Botond Gergely (FK Csikszereda)
Mijlocași: Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali (toți Farul Constanța), Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Rareș Ilie (FC Rapid 1923), Doru Andrei (Politehnica Timișoara), Aurelian Ciuciulete (FCSB)
Atacanţi: Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța), Luca Andronache (Farul Constanța).