N.D.

Dintre cei aproape 2000 de elevi, de la nivel național, care vor primi sprijin bănesc de la stat în vederea achiziționării unui nou calculator, 17 sunt din Prahova. Lista cu elevii beneficiari de ajutor financiar pentru achiziționarea de ­calculatoare, pentru anul 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, din județul Prahova fiind un elev din Comarnic, trei din Mizil, patru din comuna Bătrâni, unul din Ploiești și opt din comuna Șotrile, din primele două localități fiind vorba despre elevi de liceu, iar din restul localităților de elevi de gimnaziu. Venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul financiar celor îndreptățiți este 250 de lei, Legea nr. 269 din 2004 stabilind că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”. Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea lor către inspectoratele școlare a fost prevăzută pentru perioada 25 iulie-12 august a.c.