Florin Tănăsescu
Uneori, ai senzaţia că, pentru ţara asta, la început a fost vocala, iar nu cuvântul. Câteodată, impresia e că ţipătul a fost primul, nu vorba.
Anşeadar – şi nu aşadar – încercăm şi noi să echilibrăm balanţa. Folosind „Dea”, iar nu „Da”. Sau „Mdea”, deloc, „Mda”. Şi altele, asemenea! Fiindcă pe măsură ce trec „zileleeee, nopţileeee, zileleeee”, vocalele prind mai multă putere.
Vocala poate lua forma şi asemănarea unei secretare. Exemplu:
„Eeeeee, iete-te la iel! Ce mai vrea şi ăsta?”, auzi câte-un răspuns de secretară sictirită că ai dereajeat-o de la convorbirea telefonică cu amantul.
Şi anşea îţi strică ziua câte-o vocală din asta, pironită în atecamera lu dom’ pearlamentar.
„Păzea, că prăvale ţoapa! Sau, dupe caz, păzea, neamule, că vine de-a berbeleacul blambecul!”, cam anşea îţi vine să strigi când vezi parveniţi din aiştea în peosturi cheie.
Fiindcă, mdea, deoamna ţeoapă and (se citeşte end) domnul ţeop sunt – cum sună manelele inspirate din vieaţa cotidieană -” nambăr oan în top. Nambăr oan pe primul loc”.
Ooooof, vieaţa mea! Sau a unora dintre noi. De la caz la caz!
Şi mai naşpa-i când îi vezi pe la televizor! Cum se bate anealfabetul cu pumnii în pept, cum rage ţoapa, săracă cu duhul, că e patrieoată.
Iear el, mopul – adecă ţopul – reazeamă gardul. Sau peretele interior al unei clădiri –
zicem la întâmplare, Pearleament – de zici că, fără el, neamul se duce de râpă.
Ei sunt cei mai dăştepţi. Mdea, ei au seoluţii. Dea, ei dau şi ordine! Adică, fac vocalize pentru cine nu-i ascultă: „Eeeeeee!”.
Ea, de regulă, are poale lungi şi mintea pe bigudiuri. La el, singurul neuron se plimbă pe schiuri.
Vi se pare că am stâlcit cuvinte din vocabulear? Greşit!
Noi ne luăm dupe ţoape şi dupe ţopi.
Că treizeci de ani am fost cam miopi, anşea ceva nu se pune.
Uneori, ai senzaţia că, pentru ţara asta, la început n-a fost cuvântul, ci vocala.
Naşpa va fi când va veni vremea în care vom crede că ţeara nu piere cu anşea ţeoape/ţopi la putere!
Ooooof, vieaţa meeaaaa! Sau a unoraaaaa….
De la caz la caz…
