Sfântul și slăvitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romană, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont. Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios
(138-161), încetând el din ostășie, a refuzat orice soldă cuvenită și a mărturisit credinţa sa în Hristos Domnul. Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru că nu a vrut să aducă jertfe zeilor și împăratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos și pe vrăjitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia, pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.