Acest preacuvios a trăit în veacul al IV-lea și era din părţile Răsăritului, unde s-a facut călugar și a pustnicit cu mari osteneli în deșert. Și venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor. Dar împăratul neascultându-l el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul, mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zis sfântul: „De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da înapoi şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc”. A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi. Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei şi, petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol, s-a mutat către Domnul.
