• Va fi organizată o dezbatere publică pentru găsirea celei mai bune soluții pentru ca această construcție să rămână în picioare

N. Dumitrescu

În legătură cu deja cotroversatul proiect de hotărâre ce viza demolarea actualului sediu al Primăriei Urlați și construirea unui sediu nou, identic cu acesta, s-au făcut pași importanți înapoi. Având în vedere reacțiile din spațiul publicpe această temă, de la diverse persoane și instituții, inclusiv parlamentari de Prahova, primarul orașului Urlați, Marian Măchițescu, ne-a declarat ieri că, în calitate de inițiator, a decis reanalizarea acestui proiect. ”Ca urmare a semnalelor primite pe toate canalele, am decis retragerea acestui proiect de hotărâre de pe ordinea zi a Consiliului Local Urlați, care a avut loc pe data de 25 mai a.c. În acest context, am hotărât ca, pe acest subiect, cât mai curând posibil, să fie organizată și o dezbatere publică, la care să fie invitați, pe lângă locuitori ai orașului, și reprezentanți de la toate instituțiile abilitate în domeniu, inclusiv Ordinul Arhitecților din Prahova, Direcția Județeană de Cultură Prahova, chiar și de la Ministerul Culturii etc. Iar de la această dezbatere publică să putem afla, concret, ce soluție se poate găsi, într-adevăr, pentru consolidarea clădirii, astfel încât să nu mai fie demolată, așa cum s-a propus inițial. Asta în condițiile în care, repet, inițial, noi chiar de la acest lucru am pornit, respectiv consolidarea şi repararea clădirii, numai că, făcându-se un deviz al lucrărilor necesare, a reieșit că ar costa de două ori mai mult decât s-ar construi un nou sediu, de aici pornind și propunerea de demolare și de realizare a altuia, identic celui vechi. Pe de altă parte, este nevoie ca soluția ce va fi identificată pentru această construcție veche, afectată serios de cutremure, să ducă, în final, și la asigurarea funcționării acestei clădiri, nu doar să existe ca un simplu imobil, iar Primăria Urlați să nu aibă un sediu propriu, în care să-și poată desfășura activitatea”, ne-a declarat primarul orașului Urlați. Pe de altă parte, având în vedere că s-a insistat pentru includerea clădirii în Lista monumentelor istorice, acesta ne-a mai precizat că autoritățile locale din Urlați, cu sprijinul reprezentanților instituțiilor în acest domeniu, vor da curs și acestui demers.
Așa cum v-am mai informat, pe data de 25 mai a.c., pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Urlați s-a aflat, inițial – dar ulterior a fost retras de către inițiator, primarul orașului – și proiectul de hotărâre ce viza construirea unui nou sediu al Primăriei Urlați, pe locul și în aceeași formă și structură cu actuala clădire, pentru care s-a propus demolarea. Construit de arhitectul Toma Socolescu în anul 1929, fără să fie încadrat ca monument istoric, iar în urma expertizelor realizate fiind semnalizat cu ”Bulină roșie”, potrivit primarului, experții au ajuns la concluzia că imobilul care este în prezent sediu al Primăriei Urlați nu mai poate fi consolidat, cea mai bună soluție fiind demolarea acestuia și construirea unui sediu identic.