România trebuie să achite „minimum 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat, ieri , ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
„România are o situaţie dificilă, pentru că în perioada 2017 – 2019 nu şi-a achitat cotizaţia la Agenţia Spaţială Europeană, devenind singura ţară care, din păcate, nu a făcut asta. Ulterior, din 2019 încolo, noi am început să plătim (…) din aceste sume restante care în acest moment ajung la aproape 100 de milioane de euro, deci o sumă substanţială şi, în contextul actual economic, căutăm să găsim o cale de mijloc în care să plătim cât mai mult din această sumă, fără să periclităm echilibrul fiscal bugetar al ţării”, a afirmat el, după intervenţia din deschiderea conferinţei „Space and Security for Eastern Europe – Romania, 10 years in the European Space Agency”, organizată de Agenţia Spaţială Română.
Ministrul a adăugat că această cotizaţie reprezintă de fapt „o investiţie extrem de rentabilă pentru România”.
„Noi trebuie să plătim această datorie în cât mai scurt timp, astfel încât să redevenim membri cu drepturi depline ai European Space Agency (ESA). Noi trebuie să dăm până în luna octombrie minim 60 – 60 şi ceva de milioane de euro. Este o sumă importantă, pentru a putea să reglăm lucrurile cu Agenţia Spaţială Europeană”, a precizat el.Burduja a mărturisit că găseşte decizia de a nu mai plăti cotizaţia României la ESA „inexplicabilă”.
În acest context, ministrul a menţionat că dreptul de vot al României la ESA este suspendat, ţara noastră fiind singura în această situaţie. Totuşi, în această perioadă, experţii români au acces la programele ESA.
„Nu ştim cât mai durează indulgenţa Agenţiei Spaţiale Europene”, a completat Burduja.
Acasă Actualitate Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja: Trebuie să dăm Agenţiei Spaţiale Europene minimum 60...