Ultima etapă din Liga a III-a a readus oarecare suspans cu privire la finalul de sezon din playout-ul seriei a 5-a, care include și echipele prahovene CS Blejoi și CSO Plopeni. Practic, prin eșecul din fața celor de la Kids Tâmpa – echipă retrogradată matematic – scor 1-0 pentru brașoveni, CSO Plopeni are, din nou, emoții cu privire la retrogradare! ”Norocul” plopenarilor este că CS Blejoi – cealaltă formație prahoveană din serie – a învins pe teren propriu pe Hermanstadt 2, scor 3-1, și într-un fel are … liniște pentru a aborda deplasarea din runda viitoare, de la Plopeni, fără ”presiune”. Și, astfel, pare că sunt șanse mari să fie fericită toată lumea din fotbalul prahovean…
Blejoiul a revenit la ”sentimente mai bune”, după două eșecuri consecutive, învingând cu 3-1 o formație  ”satelit” a Sibiului, în care au evoluat doar jucătorii ”de la echipa a doua”, ceilalți așteptând meciul promovării de duminică, al echipei ”mari”, în Liga I. După un început greoi de meci, elevii lui Marius Vișan au reușit să dea gol ”când trebuie”, înainte de pauză, apoi avantajul a fost gestionat cum trebuie, de remarcat fiind golul ”de fotbalist”, marcat de către Cosmin Munteanu – rist exterior, din marginea careului mare, în vinclul opus, o reușită care, dacă se petrecea la un nivel mai înalt, ținea genericele TV ”ocupate” zile bune!

Liga 3, Seria 5, etapa 8, play-out
SR Braşov – KSE Târgu Secuiesc 1-0
Vlad Olteanu (90+2 – penalty)
CS Blejoi – FC Hermannstadt 2 3-1
Mădălin Ghinea (41), Cosmin Munteanu (63),
Dragoș Mănescu (81) / Adrian Șulea (74)
Kids Tâmpa Braşov – CSO Plopeni 1-0
Rareș Plăiașu (18)

CS Blejoi – Hermannstadt II 3-1 (1-0)
Stadion: ”Comunal” – Blejoi.
Spectatori: circa 300. Marcatori: Ghinea (41), C. Munteanu (63), Dr. Mănescu (80)/Şulea (75)
CS Blejoi: Marinache – Catană, Ţăranu, Nicolae, Oprea (84 Vl. Badea) – I. Şerban, Licsandru – Niƫescu, Enache (38 Ghinea), Munteanu (64 Dr. Mănescu) – Lambru (84 Iancu). Antrenor: Marius Vişan.
Hermannstadt 2: Agȃrbiceanu – Hanzu, Albu, Jica, Negrea (67 Lăzăroiu) – Iordache (59 Hurbean), Iaru, Niƫă – G. Badea, Goia (84 Marian), Şulea. Antrenor: Dorin Zotincă.
Avertismente: Niƫescu (70), Ţăranu (72)/Iaru (54), Cȃmpean (64 – delegat), Hurbean (68), Şulea (77)
Arbitri: Octavian Ciucan (Braşov) – Constantin-Mihai Cantemir şi Cosmin-Gheorghe Toca (ambii din Făgăraş)
Observatori: Dan Niƫu (Turnu Măgurele) – pentru arbitri, Vlad Căluser (Voiniceni – Mureş) – pentru joc

Liga 3 – Play-Out – Meciurile Etapei 9
Vineri, 20 mai, ora 18,00
AFC Hermannstadt 2 – ACS KSE Târgu Secuiesc
Sâmbătă, 21 mai, ora 18,00
ACS Kids Tâmpa Braşov- ACS SR Municipal Braşov
CSO Plopeni – CS Blejoi

Liga 3 – Play-Out – Meciurile Etapei 10
Sâmbătă, 28 mai, ora 18,00
ACS SR Municipal Braşov – AFC Hermannstadt 2
ACS KSE Târgu Secuiesc – CSO Plopeni
CS Blejoi – ACS Kid.s Tâmpa Braşov