Ca şi în alte așezări din Prahova, și la Blejoi autoritățile locale au înscris pe agenda de priorități acțiunile care au ca principal scop menținerea sănătății locuitorilor și nu numai. Astfel, astăzi, în comună este programată aplicarea unor tratamente ce vizează combaterea unuia dintre paraziții externi care se întâlnesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută, gen păduri, parcuri, pajiști, tufișuri – căpușele. ”Mâine (n.n. – astăzi), 17 mai a.c., în toate parcurile din comuna noastră vor fi aplicate tratamente împotriva căpușelor. Vom folosi substanța Mavrik 2F, care nu este dăunătoare pentru albine. Ca să evităm situațiile neplăcute, parcurile vor fi închise pentru 24 de ore”, a anunțat, ieri, pe pagina oficială de facebook a instituției, Primăria Blejoi.