Pentru HC Activ Ploiești, sezonul 2021-2022 s-a încheiat la Bacău, chiar dacă pentru restul echipelor mai este încă o etapă de jucat, ploieștencele urmând să stea în ultima rundă. Și, s-a încheiat cu o victorie, clară, în deplasarea de la CS Știința Bacău, scor 45-20 pentru Activ, dupa ce oaspetele au condus și la pauză, cu 20-8. HC Activ încheie așadar sezonul competițional pe locul 5, cu un total de 40 de puncte obținute (după 13 victorii, 1 egal și 8 înfrângeri în jocurile disputate în acest sezon), aceasta fiind a treia victorie consecutivă pentru elevele conduse de Robert Comendant, care s-a bazat la acest joc și pe aportul a patru junioare.

Cu Dobrescu în tribună
În pregătirea noului sezon, la meci a fost prezent, și de aceastră dată, tehnicianul ploieștean Dragoș Dobrescu, cel care și-a dat acordul – pentru a prelua gruparea finanțată de Consiliul Județean Prahova din această vară. Dobrescu- cel care a fost ultima dată antrenor federal- la lotul național de junioare, va avea la dispoziție, se speră, un lot ”îmbunătățit”, lucrându-se déjà la primele transferuri pentru ca, la anul, poziția în clasament să fie una superioară și, de ce nu, să se atace chiar un obiectiv îndrăzneț – revenirea în Liga Florilor.

A promovat Galaţiul, surpriză la baraj!
Penultima etapă din eșalonul secund feminin a lămurit situația la vârf și în seria A cu o rundă înainte de final. Astfel , conform site-ului de specialitate handbalmania.ro, victoria Unirii Slobozia la Brașov o trimite pe CSM Galați în Liga Florilor, în timp ce gruparea ialomițeană va merge la baraj, dat fiind faptul că în ultima etapă va juca acasă cu ultima clasată. Slobozia e la egalitate de puncte cu Corona Brașov, dar are avantajul rezultatelor directe, Unirea câștigând și în tur, pe teren propriu, scor 27-25. Ultima etapă va avea loc duminică, 29 mai.

SERIA A
ȘTIINŢA BACĂU – ACTIV PLOIEȘTI 20-46 (8-20)
Arbitri: Ionuț Bîrgăuan / Marcel Nicolaevici
Bacău: Uricaru, Robu – Vișan 8 goluri, Pădurariu 7, Cocu 2, Grigoriu 2, Maxim 1, Brașovianu, Ghiunghiuș. Antrenori: Ion Arsene, Costel Oprea.
Activ: Paraschiv, Dumitriu – Grădișteanu 13 goluri, Csavar 6, M. Arvatu 4, Sandu 4, Panaite 4, Profirescu 3, Gavrilă 3, State 2, A. Arvatu 2, Popescu 2, Andrița 2, Lăcătuș 1, Spirea. Antrenor: Robert Comendant.