Sala Sporturilor Olimpia s-a apropiat de „zilele bune” ale baschetului ploieştean şi a strâns peste 1200 de spectatori la meciul în care CSM Petrolul Ploieşti a jucat o carte importantă – nu şi ultima – pentru calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin.
Din păcate, deznodământul nu a fost cel dorit, oaspeţii impunându-se la final cu 75-73 (23-23, 16-20, 18-11, 18-19) şi luând o opţiune serioasă pentru play-off, inclusiv avantajul din meciurile directe, dar principalul câştig este, cu siguranţă, revenirea suporterilor lângă baschet, sala vibrând, efectiv, în ultimele minute ale partidei, la scandările „Petrolul, Petrolul!” care au răsunat în ambele tribune după ce galeria a dat tonul.
Meciul în sine a fost, aşa cum era de aşteptat, extrem de echilibrat, niciuna dintre echipe nereuşind să se desprindă la mai mult de şase puncte. Apărările au fost mai permisive în prima repriză (sau soluţiile din atac au fost mai bune, pe fondul prospeţimii jucătorilor), apoi, o dată cu trecerea timpului, drumul spre coş a fost tot mai greu de găsit pentru că defensivele au crescut nivelul de agresivitate, în condiţiile în care miza meciului era imensă pentru ambele formaţii. Totul s-a decis în minutele de final, în care am reuşit să intrăm în avantaj după o revenire spectaculoasă, de la -5 (54-59) la +3 (73-70), dar n-am mai avut limpezime în ofensivă. N-am mai marcat niciun punct în ultimele 80 de secunde, încheind două atacuri fără a arunca la coş, iar la ultima fază, în care Sekulovic a fost aproape să trimită meciul în prelungiri, mingea „s-a plimbat” pe inel, oferindu-i suedezului Gaddefors, şansa de a o îndepărta şi a deveni eroul oaspeţilor.
Antrenorul Mihai Popa i-a folosit în această seară pe: Hammond (17 puncte, 2×3), Magdevski (12, 2×3, 12 pase decisive), Sekulovic (12, 1×3), Milin (10, 1×3), Jordan (8, 1×3), Chiţu (6, 2×3), Popa Calotă (2), B. Popa (2), E. Watson (2), Negoiţescu (2) şi O. Iancu.


Lupta pentru play-off nu este însă încheiată, calculele legate de duelul cu Dinamo, principala contracandidată la locul al 8-lea fiind simple: avem, în acest moment, câte 12 victorii şi trebuie ca, în meciurile rămase de jucat, să obţinem un succes mai mult decât trupa lui Hakan Demir. Dinamo mai are de jucat patru partide, cu CSM Oradea (d), Neptun Constanţa (a), Steaua (d) şi Craiova (a), iar noi mai jucăm cinci: cu Rapid (d), CSM Târgu Jiu (d), FC Argeş (d), U-BT Cluj-Napoca (a) şi CSU Sibiu (d). Continuăm să sperăm, iar pentru asta trebuie să câştigăm cele două meciuri programate în deplasare în această săptămână: miercuri, ora 20.00, restanţa din Giuleşti, şi la finalul săptămânii – probabil sâmbătă- jocul de la Târgu Jiu!
Probabil că un motiv în plus pentru ca ploieştenii să vină la sală a fost reprezentat şi de ­acţiunea caritabilă ce a fost organizată, la iniţiativa galeriei, pentru întrajutorarea copiilor ucraineni care sunt găzduiţi în judeţul nostru de Asociaţia Pro Vita „Sfântul Brâncoveanu”, din comuna Poseşti. Înainte de startul partidei, zeci de jucării de pluş au zburat pe teren, iar acestea vor ajunge, în cursul săptămânii viitoare, la copiii care, fără voia lor, ne-au devenit vecini şi prieteni în ultima lună.