N. Dumitrescu

Ca și în alte localități din țară, și la Ploiești, sâmbătă după-amiază, s-a desfășurat pelerinajul de Florii, iar cum acesta a avut loc după o întrerupere de doi ani, din cauza pandemiei, și fără restricții, au fost prezenți sute de preoți și de credincioși. A fost o procesiune impresionantă, atât prin cuprinderea cu privirea a lungului șir de participanți, cât și a ceea ce au reușit să transmită pelerinii, traversând orașul, trecătorilor ce se opriseră să-i privească, majoritatea dintre ei făcând fotografii ori filmând cu telefonul. Coloana a fost deschisă de un grup de tineri, îmbrăcați în costume populare românești și ținând în mâini steaguri tricolore, urmat de sute de preoți și de credincioși, ținând în mâini icoane, ramuri de finic și de salcie, unii dintre ei fiind însoțiți și de copii, ținuți în brațe sau aflați în cărucior. Procesiunea a pornit din fața Bisericii ”Sf. Gheorghe” și a avut ca punct terminus Biserica ”Sf. Vasile”, dar au fost și câteva opriri, așa cum s-a întâmplat în fața Catedralei Sf. ”Ioan Botezătorul”, prilej cu care s-a putut observa cât de mare a fost și numărul de participanți, respectiv din acel punct, al catedralei, până în dreptul Parcului ”Mihai Viteazul”.

Pe de altă parte, cum circulația auto a fost oprită pe una dintre benzile de circulație, pentru a se putea organiza în bune condiții acest pelerinaj dedicat sărbătorii de Florii, în centrul orașului s-au făcut auzite atât sunetul de toacă, cât și cântecele bisericești și rugăciunile rostite pe tot parcusul procesiunii.