Primele roşii timpurii se vor regăsi în pieţele din judeţ la începutul lunii mai

 

N. Dumitrescu

Programul guvernamental ce vizează producția de legume în spații protejate, în mod special în solar, s-a dovedit a fi de interes pentru prahoveni și anul acesta, miza fiind sprijinul financiar de mii de euro. Astfel, potrivit conducerii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Prahova, la nivelul județului, în cadrul Programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022- în fapt o extindere a celui supranumit ”Tomata”, așa cum era cunoscut de către agricultori- au fost înregistrate 742 de solicitări, ceva mai multe decât anul trecut, când beneficiari ai acestui program au fost 621 de legumicultori. Anul acesta, ca și în anii trecuți de altfel, cele mai multe solicitări au fost depuse de legumicultorii din localitățile Balta Doamnei (295), Olari (230), Gherghița (56) și Râfov (50), cererile privind schema de ajutor de minimis fiind pentru cultura de tomate în spații protejate, ciclul I de producție. ”Primele producții de tomate obținute în spații protejate – sere, solarii – de către legumicultorii prahoveni se vor regăsi în piețele din județ începând cu data de 1 Mai 2022. Conform actului normativ care reglementează Programul de susținere a producției de legume în spații protejate – HG nr. 148/2022, după efectuarea verificărilor în teren, potențialii beneficiari înregistrați vor trebui să valorifice producția de tomate până la data de 10 iunie 2022 inclusiv. Ca dovadă a valorificării producției, aceștia vor depune bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. Aceste documente de comercializare însoțite de Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat la zi și avizat de Oficiul Fitosanitar Județean, vor fi depuse la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova până la 30 iunie 2022 inclusiv, pentru ciclul I de produție. La acest moment nu se poate menționa un preț de valorificare al tomatelor obținute în spații protejate prin acest program. Stabilirea acestuia depinde în primul rând de cerere și ofertă și, în al doilea rând, de costul de producție, utilități, energie, agentul termic folosit la încălzire, forța de muncă, dar și costurile cu materiile prime, materiale și echipamente”, a precizat conducerea DAJ Prahova. Pentru cei care au dorit să fie beneficiari ai acestui program, termenul limită de înscriere, în baza unor documente, la Direcția pentru Agricultură (DAJ) Prahova a fost 1 aprilie a.c., pentru ciclul I de producție, pentru al doilea ciclu de producție cererile urmând să fie depuse în perioada 25 iulie – 31 august 2022 inclusiv.

Beneficiarii considerați eligibili în cadrul acestui program sunt cei care cultivă legume în spații protejate – sere sau solarii – respectiv producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2022; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producători agricoli persoane juridice. În ceea ce privește criteriile de eligibilitate, acestea au fost următoarele: să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producție, cultivată exclusiv cu tomate în ciclul I, iar în ciclul II cu una dintre culturile de tomate, ardei gras și/sau lung – capia, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde; să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu legume în spații protejate în anul 2022; să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative, să obțină legume care nu depășesc conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide. Producțiile minime care trebuie să fie obținute sunt următoarele: 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate; 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras și/sau lung – capia; 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveți; 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstai; 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată; 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac; 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde. După înregistrarea cererilor se face verficarea în teren a suprafeței cultivate și a culturii de legume înființate. Echipele DAJ Prahova care evaluează producția de legume înainte de recoltare întocmesc fișele de evaluare a producției de legume, valorificarea producțiilor obținute urmând să se facă în perioada 1 Martie – 10 iunie inclusiv, pentru ciclul I de producție, și 15 octombrie – 9 decembrie inclusiv, pentru ciclul II de producție.
Depunerea documentelor justificative de valorificare a producției și a copiei Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor se face până la 30 iunie 2022 inclusiv, pentru ciclul I de producție, și până la 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru ciclul II de producție. Potrivit conducerii instituției menționate, valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/beneficiar poate fi de 4.000 euro, respectiv: 3.000 euro/cultură în ciclul I/1.000 mp/beneficiar; 1.000 euro/cultură în ciclul II/1.000 mp/beneficiar. De adăugat faptul că, în paralel, se derulează și programul de susținere a producției de usturoi, la începutul lunii aprilie fiind înregistrate cinci cereri din partea producătorilor agricoli din județ. În acest caz, solicitările de înscriere în program, însoțite de documentele justificative, se depun la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova până la data de 16 mai 2022 inclusiv, printre criteriile de eligibilitate regăsindu-se, printre altele, utilizarea unei suprafațe cultivate cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp. Anul trecut, beneficiari ai acestui program au fost șase agricultori prahoveni, din localitățile Tomșani, Puchenii Mari, Bărcănești și Dumbrava, cu o producție totală înregistrată de 49.452 kg de usturoi.