Peste o mie de titluri de cărţi, cele mai multe abordând tematici referitoare la rasism şi problematica LGBTQ, au fost interzise în sălile de clasă şi în bibliotecile şcolare în ultimele nouă luni, multe dintre acestea sub presiunea părinţilor şi oficialilor conservatori, a precizat PEN America, organizaţie care luptă pentru protecţia libertăţii de exprimare, informează Agenţia Reuters, preluată de Agerpres.PEN a elaborat o bază de date a cărţilor interzise, printre care se află şi romanul de debut al scriitoarei recompensate cu Nobel Toni Morrison, precum şi un volum de memorii semnat de actorul şi activistul George Takei, în care povesteşte cum a fost trimis într-un centru de detenţie din California pentru că era japonez-american în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Contestări ale cărţilor, în special cărţi ale unor autori bărbaţi care nu aparţin rasei albe, au loc la cel mai ridicat nivel constatat până acum’’, a precizat într-un comunicat de presă Jonathan Friedman, director al programului pentru libertatea de exprimare al PEN America şi autorul principal al raportului.
„Fenomenul care are loc acum în ţară privind interzicerea cărţilor în şcoli este fără precedent ca frecvenţă, intensitate şi succes’’, a spus el.
În ultimele luni, părinţi conservatori s-au adresat reuniunilor consiliilor şcolare din numeroase state atacând cărţi pe care le consideră ca având un conţinut sexual explicit sau care abordează problema rasismului într-o manieră care îi face pe copiii albi să se simtă prost.
Comitetul pentru supraveghere şi reformă din Camera Reprezentanţilor a susţinut o audiere în Congresul Statelor Unite pe tema interzicerii cărţilor şi a cenzurii academice. La începutul săptămânii, Asociaţia Bibliotecilor Americane a dat publicităţii propria listă de cărţi interzise şi contestate care este apropiată de rezultatele PEN.
„Învaţă să tolerezi discursul pe care îl deteşti la fel ca şi discursul pe care îl susţii’’, a spus reprezentantul democrat Jamie Raskin, adresându-se atât conservatorilor, cât şi liberalilor.
„Dacă anulăm sau cenzurăm tot ceea ce oamenilor li se pare ofensator, nu va mai rămâne nimic’’, a spus el.Raskin a menţionat critici ale stângii în încercarea de a scoate de pe listele de lectură romanul clasic al lui Mark Twain ‚’The Adventures of Huckleberry Finn’’, întrucât conţine expresii rasiste chiar dacă tema generală a cărţii contestă rasismul şi sclavia.
PEN a ajuns la concluzia că 86 de districte şcolare au scos 1.145 de titluri din listele de lecturi pe parcursul ultimelor nouă luni, unele permanent, altele pe perioada desfăşurării unor anchete.
Mai mult de două treimi din cărţile interzise sunt de ficţiune, însă şi titlurile de nonficţiune, printre care biografii pentru copii despre Rosa Parks, Martin Luther King Jr, Duke Ellington şi Nelson Mandela, au fost scoase din biblioteci şi din programele şcolare. Au fost interzise totodată cinci colecţii de poezii.
Patru din zece cărţi din lista PEN au fost interzise în urma unor presiuni politice în opt districte şcolare din Texas, Carolina de Sud şi Georgia, se mai precizează în raport.