Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii, Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sau Săptămâna Mare, este perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Caracteristica esenţială a acestei săpt ămâni sunt Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul vdenie şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Astfel, conform Sinaxarului din Triod, în fiecare zi din Săptămâna Mare ne reamintim și retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului. Sfânta și Marea Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.