Agatopod era diacon, iar Teodul era citeţ în Biserica din Tesalonic. Agatopod era împodobit cu bătrâneţile cele cinstite, iar Teodul cu tinereţea cea plină de întreaga înţelepciune . În timpul prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, aceştia doi au fost chemaţi la curtea împăratului. Ei au răspuns cu bucurie şi, ţinându-se de mână, au păşit împreună la judecată şi au strigat: „Creştini suntem!”. Toate îndemnurile judecătorilor să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli au rămas zadarnice. După ce au fost aruncaţi în temniţă şi înfometaţi lungă vreme, ei au fost osândiţi la moarte prin înecarea în mare. Li s-au legat mâinile la spate, li s-au legat pietre grele la gât şi au fost duşi la locul de unde aveau să fie aruncaţi în mare. Când se pregăteau să îl arunce pe Agatopod în adâncuri, acesta a strigat: „Iată botezul nostru cel de- al doilea, cel care spală toate păcatele noastre, aşa încât curaţi să ne înfăţişăm noi înaintea Domnului nostru Iisus Hristos.” La scurtă vreme după uciderea mucenicilor, trupurile lor au fost duse de valuri la mal, iar credincioşii le-au luat şi le-au îngropat cu cinste. Sfântul Teodul le-a apărut cunoscuţilor săi ca un înger de lumină îmbrăcat în strai luminos, poruncindu-le să împartă ce mai rămăsese din averile sale săracilor. Aceşti slăviţi şi minunaţi ostaşi ai lui Hristos au suferit mucenicia cu cinste în timpul împăraţiei lui Diocleţian, în timp ce la Tesalonic stăpânea cezarul Faustin, în anul 303.
