A apărut prima contestaţie și pentru lotul 2 Mizil – Pietroasele

V. Stoica

Evaluarea financiară a ofertelor depuse în cadrul licitației pentru construirea autostrăzii Ploiești (Dumbrava)-Buzău, lotul 1 Dumbrava-Mizil, a fost prelungită până la 7 aprilie, potrivit datelor din Sistemul Elecronic de Achiziții Publice. Astfel că nu se poate vorbi, deocamdată, despre finalizarea procedurii de achiziție pentru niciunul dintre cele trei loturi ale drumului de mare viteză care ar urma să facă legătura între A3 (în zona Dumbrava) și orașul Buzău. Dacă în primul lot avem prelungiri peste prelungiri ale evaluării ofertelor, în celelalte două cazuri au apărut contestațiile, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor trebuie să se pronunțe dacă trebuie reluată evaluarea ofertelor sau se consideră finalizată procedura.
Pe 30 martie, a fost înregistrată la CNSC contestația depusă de Strabag SRL, solicitându-se anularea raportului procedurii de achiziție pentru lotul 2, dintre Mizil și Pietroasele, prin care oferta depusă de Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC a fost declarată admisibilă și câștigătoare, precum și „obligarea autorității la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertelor» depuse de către asocierile clasate pe primele trei locuri, respectiv Asocierea Coni, Asocierea Bog Art și Asocierea Nurol Insaat Ve Ticaret A.S.
Anterior, și pe al treilea tronson, dintre Pietroasele și Buzău, au apărut trei contestații, însă până la închiderea ediției tipărite a ziarului Prahova nu se luase nicio decizie din partea celor de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Potrivit documentelor publicate în SEAP, trei contestații au fost înregistrate la CNSC pentru lotul 3, prin care două firme din Turcia solicită reevaluarea ofertei depuse de către societatea anunțată ca fiind câștigătoare, iar a treia contestație, depusă de o asociere de firme româno-bulgare, vizează rezultatul procedurii, dar solicită și reevaluarea ofertei sale, considerată neconformă de comisia de evaluare. 14 firme și asocieri au depus oferte pentru lotul 3 Pietroasele-Buzău al procedurii de achiziție a lucrărilor de execuție pentru autostrada Ploiești-Buzău. În urma selecției ofertelor, pe primul loc s-a aflat asocierea Drum Asfalt (lider) – OPR Asfalt – Ilgaz Insaat – Trameco – Obras, firme care ar trebui să termine sectorul Pietroasele-Buzău, de 13,9 kilometri lungime, într-un termen de 20 de luni.