Florin Tănăsescu
Stăteam şi mă întrebam ce-ar fi fost dacă, în urmă cu trei decenii… Ce am fi fost noi, în cazul în care prin ’90…
Cineva îmi spune: „Fraiere! Decât să baţi câmpii, mai bine pune mâna pe ceva. Uite colea”.
Şi mi-a întins o carte. Spicuiesc:
Prefaţă: „Citeşte şi dă mai departe! Paginile, nu cartea”.
Am dat. Capitolul I: „Ca să fii om întreg”.
Aaaaaa!, am gândit. Aşa a zis şi Geo Bogza. Sunt nişte chestii mişto. Ţin de moralitate…
Doar că mai jos stătea scris: „Continuare, în pagina a doua”.
Urmare din pagina-ntâi: „Fii o trestie!”.
Eee, ce chestie! Aşa a zis şi-un franţuz. Că omul este o trestie gânditoare. Cea mai fragilă din natură, dar…
Dar am ajuns la pagina a treia:
„Omul trebuie să fie uneori o trestie slujitoare. La nevoie, chiar trădătoare”. Asta scria. Şi m-am întrebat de nu cumva îmi joacă memoria feste. Eu ştiam altceva.
Capitolul II: „A tunat şi i-a adunat”. Ca orice om-trestie, m-am întrebat: Pe cine?
În spatele meu, cineva râdea de mine. „Pui şi tu nişte întrebări taman acum! La 32 de ani după… Citeşte şi dă mai departe. Paginile, nu cartea!
Am vrut s-o arunc. Dar nu se cădea. Ştiu cum au scris unii Istoria: cu sânge. Am mai citit undeva – adică tot într-o carte – că un poet închis pe nedrept a zis, înainte să moară: „Să nu ne răzbunaţi!”. Uneori, mă întreb dacă a existat cu adevărat sau e o legendă? Probabil că ultima variantă e corectă. Că n-am ştiinţă ca prin vreo şcoală să se spună cine a fost Mircea Vulcănescu.
Mai ştiu şi „Procesul”. Nu procese de conştiinţă. Aşa ceva, pentru unii, nu există. Am în bibliotecă şi „Ciuma”. Azi, mi-e frică să pun mâna pe ea.
Uneori, cred că nu eu, ci ţara stă într-o rână. „Patria este ţărâna pe care calc, este văzduhul pe care îl respir”, am citit undeva.
Cred că în „Poveşti nemuritoare” am citit chestia asta. Altfel, nu îmi pot explica…
Nu-mi pot explica multe, dar la ce bun?
La ce bun, azi? La ce bun, chiar acum!
