F. T.

În contextul în care viteza constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente de circulație cu urmări grave, agenţii din cadrul Serviciului Ruier Prahova, împreună cu colegi de-ai lor din Braşov, au organizat marţi mai multe filtre rutiere pe DN1 şi DN1 A.
În urma acţiunilor, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, „au fost controlate peste 500 de autovehicule, fiind aplicate 288 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 196 au fost date pentru nerespectare regimului legal de viteză, fiind reţinute nouă permise de conducere. (…) Alte 92 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru săvârșirea altor abateri rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 105.000 lei”.
Tot în comunicatul reprezentanţílor poliţiei prahovene mai sunt stipulate şi câteva recomandări pentru conducătorii auto, cum ar fi: „Adaptați permanent viteza de deplasare la particularitățile de drum și trafic! Nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare! Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule! Nu conduceţi dacă vă simțiți obosiți! Nu conduceţi sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv.”