După o jumătate de oră de fotbal la Timișoara, încheiat fericit din punct de vedere al punctelor puse în joc, liderul eșalonului secund va avea un prim ”reper” al forței, formei sportive și perspectivelor, duelul cu Gloria Buzău, de mâine seară fiind unul relevant, din multe puncte de vedere. Un meci în care și adversara își joacă șansa ajungerii în play-off, Buzăul fiind, în general, o oponentă incomodă.
În pregătirea acestui duel, ”lupii” au susținut și un joc de verificare, o ultimă repetiție, practic, înainte de primul meci al anului pe care îl vor disputa pe „Ilie Oană”, cel de sâmbătă, de la ora 17.30. Adversara formației lui Nae Constantin a fost CS Dunărea Turris Turnu Măgurele, fosta divizonară secundă, care acum evoluează în Liga a IV-a Teleorman, întâlnirea disputându-se pe terenul sintetic de la Câmpina.
Întinsă pe durata a trei reprize de câte 35 de minute, confruntarea s-a încheiat cu victoria clară a „galben-albaștrilor”, 7-0, golurile fiind marcate de către Cioiu, Tolea, Diarra, Jarovic (2), Tucaliuc și Saim Tudor. A fost un bun prilej de a rula cât mai mulți jucători, Petrolul aliniind un prim „11” în care s-au regăsit Avram – Pîrvulescu, Lică, Sabău, Țicu – Cebotaru, Prejmerean – Constantinescu, Cioiu, D. Gheorghe – Coman. În cea de-a doua mini-repriză au jucat Moroz – Olaru, Vrhovac, Horj, Velisar – Tucaliuc, Chindriș – Tolea, Ilie, Măzărache – Diarra, pentru ca în ultimele 35 de minute să se afle pe teren Moroz – Pashov, Meijers, Huja, Duță – Tucaliuc, Chindris – Bratu, Boțogan, Saim – Jarovic.
Urmează, așadar, debutul „lupilor” pe „Ilie Oană” în 2022 , de menționat fiind și faptul că în ziua jocului, de la ora 15.30, la stadionul „Ilie Oană” vor putea fi efectuate teste rapide Antigen, prețul unuia fiind de 25 de lei.
ADGA plătește baremul!
Ca de fiecare dată, Asociația Diaspora Galben Albastră (ADGA) sare în sprijinul clubului, mai ales în moment grele! După ce, de-a lungul anilor, a susținut grupele de copii și juniori, ADGA va sponsoriza, de această dată, cheltuielile legate de baremul arbitrilor și al observatorilor, pentru meciul de sâmbătă, dintre FC Petrolul Ploiești și AS Fotbal Club Buzău, suma totală necesară fiind în jurul a 8000 lei.
Invitație pentru refugiații ucraineni!
Petrolul Ploiești încearcă să le aducă o picătură de bucurie și de relaxare refugiaților ucraineni care au ajuns, în aceste zile, în Ploiești și în localitățile învecinate. Clubul îi invită pe aceștia să participe la meciul de campionat de sâmbătă, cu AS FC Buzău. ”Rugăm, pe această cale, instituțiile care au preluat cetățeni ucraineni să ne contacteze pe adresa de email office@fcpetrolul.ro pentru a stabili toate detaliile necesare acesului” – este anunțul Petrolului.