Florin Tănăsescu
N-o mai văzusem de vreo 80 de ani. Uitasem cum o cheamă. Era la fel de frumoasă ca-n noaptea aia, în care…
„În care mi-ai promis că nu voi muri niciodată. Katy mă cheamă. Dar voi uitaţi mereu Istoria. Cât despre oameni… Cât despre numele lor, ce vă pasă?”.
Şi mi-am adus aminte că-n noaptea aia, de 4 spre 5 martie, se săpau morminte într-o pădure numită Katyn.
D-aia am încurajat-o: „Tu n-ai să mori niciodată, Katy!”.
Evident, nici eu nu credeam că un „n” poate să despartă viaţa de moarte. Nu cred nici acum că-i mare diferenţă între Katy şi Katyn.
Doar un „n”! O biată consoană! Cu „n” ca-n lozinca „No War!”. Cu „N” încep şi versurile lui Jebeleanu: „Nu mai cunoaştem nici drumul către casă”.
În limbile de circulaţie internaţională se spune ceva cu „N”. Cum ar fi „No smoking!”. Sau „Ne pas fumer!”. Deci şi „No War!” mi se pare o simplă recomandare. Atât!
În noaptea aia, de 4 spre 5 martie, 1940, eram cu Katy într-o pădure. Era ca „un mort frumos” cu ochii vii ce scânteie-n afară.
„Mi-ai zis că există viaţă pe Marte. Eu îţi spuneam că o fantomă bântuie mereu planeta: Moartea! Îmi promiteai că omul va face un mic pas pentru omenire”.
A ajuns pe Lună, deci l-a făcut. Pentru omenire, poate. Pentru omenie, cam nu!
N-o mai văzusem de vreo 80 de ani. Uitasem cum o cheamă. Era la fel de frumoasă ca viaţa.
„Sunt şi acum frumoasă. Altcineva semnează ordinul de execuţie. Urmează alt «Masacru de la Katyn». Omenirea a făcut un mic pas pe Lună. Cât despre omenie… Cât despre numele oamenilor, ce vă pasă?”.
– Tu n-ai să mori niciodată… Am uitat cum te cheamă! A, Katy! Parcă…
* * *
„Masacrul de la Katyn”, 1940. Atunci au fost executaţi peste 22.500 de polonezi. Din ordinul lui Stalin.
