V. Stoica

Transport Urban Sinaia, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sinaia, intenționează să construiască, la stația inferioară Valea Dorului, un spațiu de servicii destinat atât angajaților de la instalațiile de transport pe cablu, dar și turiștilor.
Potrivit caietului de sarcini al achiziției lansate de Transport Urban Sinaia, imobilul, cu demisol și parter, ar urma să fie construit în golul alpin din Munții Bucegi, la stația inferioară a versantului Valea Dorului.
Terenurile pentru care se solicită autorizație de construire se află pe un versant montan înconjurat de peisaje naturale.Valea Dorului se află pe un versant vestic, între altitudinile de circa 2.044 și 1.825 m, pe un traseu aproximativ paralel cu cel al vechiului telescaun cu același nume, situat la circa 40 de metri nord de acesta. Conform Planului Urbanistic General al orașului Sinaia și Regulamentului de urbanism, documentații aprobate, terenul este situat în extravilan și aparține domeniului public al orașului Sinaia.
Spațiul de servicii situat la stația inferioară Valea Dorului va fi o construcție din beton armat și închideri de zidărie, cu pereți exteriori termoizolați și va avea o suprafață construită la sol de 169,24 mp și o suprafață desfășurată de 507,72 mp. Pentru a se încadra în zona montană, finisajul exterior va fi realizat din sistem de fațadă ventilată, cu placaj din piatră și lemn. Spațiul de servicii va avea un nivel principal (parter) plus demisol și pod (realizat din lemn), conform documentației.
În spațiile de servicii vor fi realizate și grupuri sanitare pentru angajații care vor opera instalațiile ce se construiesc și pentru vizitatori. De asemenea, spațiile de servicii vor putea fi folosite ocazional și ca refugii montane în caz de necesitate sau situații de urgență.
Potrivit devizului general estimativ, întocmit de SC BAIRR DEVELOPMENT SRL, rezultă o valoarea totală estimată de 2.471.575,30 lei, din care construcţii și instalații 2.356.634,90 lei.
Sursa foto: infopensiuni.ro