Nicoleta Dumitrescu
A reușit iarna, până la urmă, ca să-și adune norii și, într-un final, zăpada să fie prezentă inclusiv acolo unde nu ninsese deloc. Astfel că, ieri de dimineață, mai peste tot prin țară și nu doar acolo unde deja iarna a fost iarnă, fulgii de nea erau deja așezați într-un strat subțire cât să acopere cu albul lor inconfundabil tot ceea ce era în jur, mai puțin șoselele. Iar cei care au dorit să simtă bucuria revederii primei zăpezi căzute în această iarnă au putut vedea, printre altele, inclusiv bucuria ramurilor copacilor, a firelor de iarbă ce deja și-au etalat verdele crud, a primelor flori de primăvară, inclusiv a ghioceilor, unii dintre ei în curs de veștejire, de a simți îmbrățișarea zăpezii ca pe o dorință împlinită.
Pentru că apariția zăpezii poate să fie o dovadă că încă mai există speranță că măcar zilele din calendar își mai pot găsi loc în derularea normală și succesivă a anotimpurilor. Și asta pentru că, așa cum s-a văzut de ceva ani buni încoace, nu doar vremurile, ci inclusiv vremea nu mai este așa cum era odată! Iar asta s-a văzut foarte bine cel puțin în ultimii doi ani, dovadă că mulți copii n-au mai făcut deloc poteci în zăpadă, și nici oameni de zăpadă, în vacanța de Crăciun.
Din păcate, însă, anul acesta, vremurile au făcut ca inclusiv ziua de 8 Martie să fie cu totul altfel față de altele similiare, chiar și față de cele marcate pe timp de pandemie. Iar asta se întâmplă din cauza conflictului militar din Ucraina, efectele negative ale acestuia văzându-se la toate granițele țărilor vecine unde trec, în valuri nesfârșite, persoanele refugiate. Printre ele, în număr foarte mare, sunt mame cu copii, fie ținându-i de mână, fie în brațe. În fapt, imaginea acestor mame exprimă dramatismul crizei umanitare ce se petrece în Ucraina, fuga lor din calea războiului scoțând încă o dată în evidență – dacă mai era nevoie de o astfel de recunoaștere – care este rolul femeii, mai ales ca mamă. Iar drama femeilor din țara vecină, în acest plin război, s-a văzut atât la granițe, cât și în buncărele unde erau adăpostite mamele care abia își aduseseră pe lume pruncii, bucuria venirii pe lume a unui nou copil ori chiar a primului fiind umbrită de sunetul alarmelor antiaeriene, de exploziile bombelor, de invazia militarilor străini. Așa se face că Ziua Internațională a Femeii este cu atât mai mult marcată în acest an de lacrimi, în condițiile în care deznădejdea, teama, frica și disperarea sunt împletite în sentimente mult mai puternice și cu o infinit mai mare greutate față de cât ar fi vrut să marcheze momentul de a fi mamă, după ce au văzut, cu propriii ochi, țara lor devastată.
E dureros de tragic, de nedescris în cuvinte, ce poate să fie în sufletul unei femei pe timp de război, atât timp cât, nu cu puțin timp în urmă, uitându-se în calendar, își imagina ce o să facă pe data de 8 Martie ori, poate, de ziua de ei de naștere, a soțului ori a copiilor.
Timpul, însă, gândit și socotit de alții prin prisma propriilor calendare, nu a mai avut răbdare. A răsturnat tot și toate, fără să mai țină cont de nimic. Într-un alt colț de lume, sentimente mult mai puternice care au venit din partea unei singure persoane au făcut ca zilele din calendar să capete o altă importanță. Unde inclusiv ziua de 8 Martie nu are nicio importanță aparte, ci este una în care orele și secundele sunt calculate ca presupuse noi victorii.
