Nicoleta Dumitrescu
A nins, ieri, cu fulgi mari, ca și când primăvara i-ar fi făcut loc iernii în mod special, în luna martie, cu un scop foarte bine definit. Acela de a curăța și de a șterge urmele celor doi ani în care, parcă, multitudinea de tulpini ale covizilor și-ar fi lăsat amprentele și pe copaci, pe frunze, pe asfalt, pe noroiul care se agăța de tălpile încălțărilor.
Din păcate, pandemia a lăsat multe urme pentru care, cu siguranță, pentru a fi curățate, va mai fi nevoie de multe alte zăpezi viitoare. Mult mai greu vor fi însă de acoperit rănile lăsate în sufletul familiilor cărora noul virus le-a răpit copiii, părinții, bunicii sau alte rude ori cunoscuți, inclusiv spitalele putând să pună la intrare un panou cu numele medicilor, ale asistenților și infirmierilor – care au fost în ultimii doi ani în linia întâi – învinși, și ei, de același Covid-19 nemilos. Au fost mult doliu, multă tristețe și multă luptă, la granița dintre viață și moarte, pe frontul pandemiei!
Parșiv, invizibil și renăscând și mai puternic când se credea că existau șanse ca să mai scadă din intensitatea agresivității, covidul a reușit să lovească și să cucerească orice teritoriu ce era locuit. Iar infectările, după cum s-a și văzut, n-au ținut cont de bogăția țărilor ori a persoanelor, în spital, în carantină și izolare ajungând inclusiv capete încoronate ori șefi de stat, ba, în unele cazuri, și de două trei-ori, cu simptome de boală mai grave ori mai ușoare, de la caz la caz. A fost și multă liniște apăsătoare, inclusiv pe străzi, în mod special atunci când circulația persoanelor a fost restricționată, pe perioada stării de urgență, memorabile, mai ales fonic, rămânând și acum, sunetele prelungi ale sirenelor ambulanțelor și ale mașinilor de poliție și jandarmerie în megafoanele cărora se auzea, repetitiv, îndemnul ”Vă rugăm, stați în casă!”. Pe de altă parte, ce înfricoșătoare păreau izoletele în care erau transportate, în primul val, persoanele infectate cu covid, ce panică intrase în populație că nu se vor mai găsi alimente de strictă necesitate, atât de mare încât, ca la un semn, de pe rafturile magazinelor dispăruseră drojdia, făina, mălaiul, zahărul, dar și alte alimente ce puteau fi considerate drept rezervă de hrană pentru câteva luni. De asemenea, cât de mult costau măștile de unică folosință, dar și mănușile, pe ocolite ori din grup în grup, inclusiv pe rețelele de socializare, circulând tot soiul de medicamente, considerate ”minune”, pentru a trata, evident, covidul.
Tot covidul a arătat însă și vulnerabilitățile, mai prin toate domeniile, inclusiv cel medical, pe care s-a pus atâta presiune, incendiile, în mod special cele soldate cu victime din rândul bolnavilor imobilizați la pat în secțiile ATI, arătând ce mult ar fi contat dacă s-ar fi făcut investiții la timpul potrivit, în locul mult trâmbițatelor modernizări, dotări ori construiri de noi unități sanitare, care au rămas, și acum, evident, tot la stadiul de proiecte pe hârtie!
Dar, s-a ajuns ca, iată, începând cu data de 9 martie 2022, ora 0.00, România să trăiască ziua în care să se poată scutura de starea de alertă, după doi ani în care pandemia a fost principalul subiect la ordinea zilei. Doi ani în care viața cotidiană și socială a românilor, economia, transportul terestru și aerian, timpul, orele, secundele, absolut toate, fără să ocolească nicio zonă, s-au învârtit în jurul pandemiei și al valurilor ei.
Oare cei care sunt abilitați să ia decizii în numele celor mulți au reușit, în acești doi ani, să conștientizeze care au fost, cu adevărat, greșelile pe care le-au acoperit, cu bună știință, dat fiind că, așa cum s-a văzut, gestionarea pandemiei s-a făcut mai ales din punct de vedere politic?! Vor conștientiza, prin urmare, politicienii, ce lecții este nevoie să învețe astfel încât multitudinea de piedici care au tot apărut în gestionarea valurilor de covizi să nu mai apară în eventualitatea confruntării cu un nou pericol, indiferent de ce natură ar fi el? Greu de presupus, atât timp cât , așa cum s-a văzut, politicienii nu știu, sau nu vor, să învețe din greșelile altora, mai ales ale lor. Iar exemple sunt destule!
