Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Iniţial, Federaţia Română de Fotbal nu anunţase că, după această ediţie de campionat 1972/73, vor urma unele noi modificări în sistemul competiţional, dar… în urma hotărârii Biroului executiv al C.N.E.F.S, ratificată la 26 iunie 1973, numărul de echipe va creşte simţitor la toate eşaloanele fotbalului românesc începând cu ediţia de campionat 1973/74. Pentru acest sezon competiţional, din judeţul Prahova au fost afiliate 104 formaţii, din care zece au participat la campionatele republicane şi 94 de grupări au participat la competiţiile organizate de Comisia Judeţeană de Fotbal, care le-a repartizat după cum urmează: 16 formaţii s-au întrecut în Campionatul Judeţean – Prahova, 36 în Campionatul Municipal Ploieşti, 12 în Campionatul Teritorial Mizil, alte 12 s-au întrecut în Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte, iar 18 grupări au făcut parte din Campionatul Teritorial Câmpina, organizat pe două niveluri valorice.
În Campionatul Judeţean Prahova 1972/73 – formaţia Avântul din Măneciu, condusă de antrenorul Petre Beucă, după disputarea turului de campionat a ocupat locul trei cu 20 puncte, pentru ca în final, din postura de „campioană judeţeană”, să obţină promovarea în campionatul republican, Divizia C, fără baraj, ca urmare a creşterii numărului de echipe în eşalonul trei al fotbalului românesc. Din retur, echipa din Măneciu a inaugurat, duminică, 11 martie 1973, o nouă tribună de 1.500 de locuri. Preşedinte era ing. Gheorghe Despan, iar organizator- delegat Bruno Neagu. Din lotul de jucători condus de antrenorul Petre Beucă au făcut parte în această ediţie de campionat următorii jucători: Iosif Anghel, Marian Corneliu Cârstea, Gheorghe Cepoiu, Aurel Diboş, Florin Dinescu, Vasile Dobre, Constantin Drăgănoiu, Ion Dudu, Dan Georgescu, Dumitru Georgescu, Ion Marcu, Ion Mâzdrag, Ion Neacşu, Ion Neagu, Constantin Posea, Ion Profirescu, Traian Dorin Sersea şi Ion Terzea.
Clasament final: Campionatul Judeţean Prahova (ediţia a V-a) – 1972-73
1 Avântul Măneciu 30 21 4 5 77 43 46
2 Vagonul Ploieşti 30 19 5 6 64 19 43
3 Petrolul Băicoi 30 18 6 6 48 18 42
4 Petrolul Teleajen 30 14 7 9 43 30 35
5 Tricolorul Breaza 30 15 4 11 42 38 34
6 Petrolul Urlaţi 30 14 4 12 36 41 32
7 Viitorul Slănic 30 14 3 13 47 44 31
8 UZUC Ploieşti 30 11 6 13 29 24 28
9 Rapid Mizil 30 11 5 14 49 46 27
10 Dacia Ploieşti 30 10 7 13 43 45 27
11 Flacăra Câmpina 30 11 4 15 34 44 26
12 Energia Vălenii de Munte 30 9 8 13 38 62 26
13 Chimistul Valea Călugărească 30 10 5 15 38 47 25
14 Electrica Câmpina 30 10 5 15 39 53 25
15 Metalul Câmpina 30 5 7 18 27 67 17
16 Feroemail Ploieşti 30 6 4 20 23 56 16
Câştigătoarea Avântul Măneciu – a promovat, fără jocuri de baraj, în Campionatul republican, Divizia C. A retrogradat în Campionatul Judeţean, Categoria a II-a: Feroemail Ploieşti.
Barajele pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova – 1973
La turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean – Prahova au participat următoarele cinci campioane: Geamuri Scăieni şi PECO Ploieşti – din Campionatul Municipal Ploieşti, Electromotor Câmpina – din Campionatul Teritorial Câmpina, Ştiinţa ICCV Valea Călugărească – din Campionatul Teritorial Mizil şi Voinţa Livadea – din Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte. Jocurile s-au desfăşuratpeterenurile„Prahova” şi „Flacăra” din Ploieşti.
Clasament – baraj promovare Prahova, 1973
1. PECO Ploieşti 4 4 0 0 11 5 8
2. Geamuri Scăieni 4 2 1 1 15 8 5
3. Electromotor Câmpina 4 2 1 1 9 6 5
4. Voinţa Livadea 4 1 0 3 5 10 2
5. Ştiinţa ICVValea Călugărească 4 0 0 4 3 14 0
Au promovat în Campionatul Judeţean – Prahova, Categoria I : PECO Ploieşti şi Geamuri Scăieni.