Fl. Tănăsescu
Luni, 28 februarie a.c., în jurul orei 15:30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Bănești. Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „din discuțiile purtate cu bărbatul, polițiștii au constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”.
Tot în aceeaşi zi, în jurul orei 23:00, „în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Telega, polițiștii din cadrul Secției Rurale Valea Doftanei au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comună.
Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice” (comunicat IPJ Prahova).
Iar atât timp cât, zilnic, buletinele de presă ale poliţíei prahovene includ cazuri de şoferi cărora le-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, ce concluzie se poate trage?
Nicio zi fără şoferi prinşi băuţi la volan pe şoselele din Prahova…