15 lei biletul la România – Norvegia

Săptămâna viitoare, joi, 24 martie, de la ora 17:00, naționala Under 20, pregătită de Bogdan Lobonț, joacă împotriva Norvegiei, un meci amical, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.
Biletele pentru acest joc au prețul de 15 lei (intrare generală) și pot fi achiziționate de pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.
Acestea vor fi disponibile și la casieria arenei din Ploiești, în ziua meciului, începând cu ora 10:00.

Gratuit pentru copii!

FRF a decis că, la acest joc, copiii sub 14 ani au acces gratuit la tribuna a II-a, fiind necesară selectarea tipului de bilet ”copil” în efectuarea comenzii. Astfel, vor fi generate bilete cu valoare zero pentru a permite intrarea pe stadion.
Întrucât din această lună au fost ridicate restricțiile de acces la evenimente sportive, nu mai este necesară prezentarea certificatului digital COVID. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate.