Peste 1.400 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România de la începerea conflictului din ţara vecină, a informat, joi, Ministerul Afacerilor Interne.”De la începerea conflictului din Ucraina, 1.408 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională”, se precizează într-un comunicat al MAI transmis AGERPRES. Pe întreaga perioadă a procedurii, arată sursa citată, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală. Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 64,8%, menţionează Ministerul Afacerilor Interne.