V. Stoica

Marin Voicu, primarul comunei prahovene Ciorani, trimis în judecată în două dosare penale și aflat în prezent sub control judiciar, a fost liber să plece în Italia, unde va participa, în această săptămână, la un eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, la Roma. Magistrații Judecătoriei Buzău, unde se află pe rol dosarele în care este inculpat Marin Voicu, au decis, pe 17 martie, să îi dea voie acestuia să părăsească țara.
“Admite cererea formulată de inculpatul M.V., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar; trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 47 C.penal raportat la art. 275 alin 1 C.penal și art. 47 C.penal raportat la art. 225 alin. 1 și alin. 2 C.penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.penal. Încuviinţează părăsirea teritoriului României în timpul măsurii preventive a controlului judiciar ce a fost menţinută prin Încheierea nr. 253 din 18.02.2022 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 16494/200/2021/a1.2. Părăsirea teritoriului României se încuviinţează pentru data de 20.03.2022 – 27.03.2022, în vederea deplasării la evenimentul organizat la Roma, Italia, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia. Definitivă. Pronunţată în ședință publică azi, 17.03.2022. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 342/2022 17.03.2022” este soluția instanței buzoiene.
Printre măsurile impuse lui Marin Voicu pe perioada controlului judiciar se află obligațiile de a nu depăși limitele teritoriale ale României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei și de a nu comunica direct sau indirect cu ceilalți inculpați din dosar sau cu martorii.
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, a fost trimis în judecată într-un dosar de fraudă electorală și într-o altă cauză privind dispariția unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil. Ambele procese sunt pe rolul Judecătoriei Buzău.