F. T.

Potrivit unei informări a Agenţíei Naţíonale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în perioada martie – septembrie 2022 se derulează, la nivel naţional, campania intitulată „Informare şi cooperare în lupta împotriva traficului de persoane”.
„Obiectivele acesteia constau în creșterea gradului de conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de ființe umane; informarea și sensibilizarea populației în ansamblu privind riscurile și implicațiile traficului; informarea instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane privind dimensiunea, tendințele și particularitățile acestui fenomen” (comunicat ANITP – Centrul Regional Ploieşti)”.
Grupurile țintă ale campaniei, potrivit aceleiaşi informări, „sunt minori cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, aflaţi în situaţie de vulnerabilitate și risc la trafic de persoane; persoane adulte aflate în căutarea unui loc de muncă în țară sau străinătate (…)”.