V.Stoica
Marți, 22 februarie, era data la care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar fi trebuit să finalizeze evaluarea financiară a ofertelor depuse de cele 39 de firme și asocieri de firme participante la licitația pentru construirea autostrăzii Dumbrava – Buzău, impropriu denumită Ploiești – Buzău. Ceea ce unii așteptau cu sufletul la gură – desemnarea câte unui câștigător pentru fiecare dintre cele trei loturi ale procedurii de achiziție – nu s-a întâmplat, pentru simplul motiv că s-a mai amânat o dată finalizarea evaluării financiare.
La finalul săptămânii trecute, Asociația Pro Infrastructură anunța asocierile de firme aflate pe primul loc pentru fiecare lot. Conform Asociației Pro Infrastructură, lotul 1 Ploiești (Dumbrava)-Mizil ar reveni celor de la Bog’Art-Tancrad-Consedil (România-Italia), lotul 2 Mizil-Pietroasele – celor de la Coni-Trace (România-Bulgaria), iar lotul 3 – Pietroasele-Buzău – asocierii Drum Asfalt-Ilgaz-OPR-Obras-Trameco. „Precizăm încă o dată că acest pas procedural este notificarea dată de CNAIR ofertanților care după evaluarea tehnică și financiară s-au clasat pe locul 1. Acum mingea este la ei și sunt obligați ca în următoarele zile, termenul cerut de CNAIR fiind 22 februarie, să vină cu toate documentele justificative: DUAE, caziere fiscale, informații despre cifra de afaceri, tot ce este necesar pentru a demonstra că respectă toate criteriile de calificare și selecție ale licitației. Din experiența noastră, acest pas este o simplă formalitate și, în cele mai multe cazuri, antreprenorii furnizează fără probleme aceste documente. Dar există și surprize, rare, în care practic constructorii nu pot face dovada a ceea ce au declarat, caz în care sunt descalificați și se trece la următoarea ofertă admisibilă, clasată pe locul doi. După ce antreprenorii se achită de această obligație, CNAIR emite raportul procedurii, cel prin care se desemnează oficial câștigătorul. Apoi urmează contestațiile, aproape garantate pe aceste trei loturi cu prețuri foarte bune, decent pregătite față de altele (avem proiect tehnic care doar trebuie executat în teren) și cu numeroase oferte, 39 în total”, au precizat, săptămâna trecută, cei de la Asociația Pro Infrastructură. Oficial, CNAIR nu a făcut nicio comunicare în legătură cu acest subiect.