Echipa de junioare III a Academiei Junior a evoluat pe terenul celor de la ACS Transilvania Brașov, într-un meci contând pentru etapa a XI-a din Seria F a Campionatului Național.
Fetele conduse de Ionuț Georgescu și Laurențiu Jugănaru s-au impus, la limită, scor 31-30.
Academia Junior a controlat prima jumătate a meciului, adjudecându-și prima parte cu scorul de 12-7 și conducând cu 5-2, respectiv 8-5, la mijlocul celei de-a doua.
Gazdele au revenit pe finalul părții secunde, preluând conducerea, scor 12-11, însă golghetera Academiei, Diana Lefter, a pus punct secetei ofensive, egalând situația de pe tabelă în ultimul minut.
În ultima parte a meciului, jocul a fost echilibrat până spre final, când jucătoarele Academiei au avut, din nou, lipsă de inspirație în atac, nereușind să marcheze timp de opt minute. Gazdele au profitat și, de la scorul de 7-7, au încheiat cu 12-7, însă insuficient pentru a evita înfrângerea la general, Academia impunându-se cu 31-30.
Pentru Academia Junior au evoluat Iulia Stoica, Olguța Dan, Diana Anton – Diana Lefter 15 goluri, Diana Marin 6, Alessia Dumitru 4, Raluca Stoica 3, Ștefania Ioan 1, Maria Luca, Elena Ion, Andrada Caloian, Daria Comendant, Nicoleta Vasile.
Cu acest succes, junioarele Academiei se mențin pe locul al doilea în clasament, cu 40 de puncte, iar în antepenultima etapă a seriei, programată sâmbătă, 5 februarie, vor primi vizita echipei ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov.