Sfântul Proroc Maleahi a făcut parte din seminţia lui Levi. A trăit cu patru sute de ani înainte de întruparea Domnului şi a profeţit în timpul lui Ezdra. Cartea profetului Maleahi redă mustrările adresate de Dumnezeu lui Israel prin el şi profeţia despre Mesia, îndemnând poporul la pocăinţă. Vremea lui Maleahi a fost una de decădere a cinstirii lui Dumnezeu.
Prorocul Maleahi este persoana care vesteşte pregătirea venirii lui Mesia printr-un Înaintemergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul. „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea fetei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriŢi” (Maleahi 3, 1).
Numele „Maleahi” se tâlcuieşte „înger”. A primit acest nume pentru că vorbea faţă în faţă cu îngerul Domnului şi pentru că păzea curaţia îngerească.
A murit de tânăr şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înţelepte
Articolul următorAdevăratele măști