N. D.
Bugetul Ploieștiului pe anul 2022, considerat a fi unul record, la peste 1,1 miliarde de lei, a fost aprobat de consilierii locali, întruniți în ședință în urmă cu câteva zile. Față de forma inițială, supusă și dezbaterii publice, săptămâna trecută, în timpul întrunirii aleșilor locali, la proiectul bugetului local al municipiului reședință al județului Prahova pe anul în curs au mai fost aduse și o serie de amendamente, ce au vizat suplimentări de sume la anumite capitole, cele mai multe fiind formulate de către grupul de consilieri liberali. Astfel, suplimentări de fonduri s-au adăugat, cu votul consilierilor locali, pentru reabilitarea străzilor, pentru reparații la unitățile de învățământ, pentru fondul imobiliar, dar și pentru curățenia căilor publice. De asemenea, pe lângă fondurile luate în calcul ca urmare a punerii în practică a proiectelor ce se vor derula cu bani europeni, în bugetul pe anul 2022 au mai fost incluse și sumele necesare pentru întocmirea documentației aferente proiectului ce vizează construcția noii unități sanitare din imediata apropiere a hipodromului, pentru realizarea microstației de epurare și asfaltarea unor străzi din Cartierul Mitică Apostol, pentru modernizarea iluminatului public și amplasarea de aparatură de supraveghere a traficului rutier și pietonal, dar și pentru întocmirea unor studii la o serie de investiții prevăzute a fi realizate, inclusiv parcări. De precizat și că, în cadrul ședinței menționate, separat, au fost supuse discuției și votului consilierilor locali și bugetele instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești, precum teatrul și filarmonica, Poliția Locală, CSM, Administrația Parcului ”Constantin Stere”, Regia Autonomă de Servicii Publice, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, S.C. Hale și Piețe, SGU.