Peste 100 de militari americani au sosit deja în România, pentru a asigura logistica încartiruirii trupelor SUA ce urmează să ajungă în ţara noastră în viitorul apropiat, a anunţat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, potrivit Agerpres. „Au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire viitoare a trupelor. Au sosit deja în România, am înţeles şi în alte ţări, în Polonia. Alături de specialiştii noştri în logistică se ocupă exact de acest lucru în aceste zile. Asta înseamnă că nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor”, a afirmat Dîncu. El a arătat că „deocamdată nu există un singur loc, nu există, de asemenea, o hotărâre privind ziua exactă sau zilele exacte în care vor sosi”.
„Noi suntem pregătiţi de câţiva ani pentru încartiruirea unor forţe multinaţionale, aşa cum sunt aceste battle group-uri despre care s-a vorbit. Deci suntem pregătiţi de mult timp şi avem mai multe locuri unde pot să fie încartiruiţi (…) Suntem pregătiţi de multă vreme din perspectivă logistică”, a explicat ministrul Apărării. Pentagonul a transmis, săptămâna trecută, că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. „Ca parte a efortului nostru mai amplu de a ne demonstra angajamentul faţă de aliaţii NATO şi de a descuraja agresiunea din partea Rusiei, Statele Unite repoziţionează în România un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani, aflaţi deja în teatrul de operaţiuni din Europa. Regimentul 2 Cavalerie (infanterie mecanizată), unitate mecanizată staţionată la baza Vilseck din Germania, va disloca o unitate de forţe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roţi, pentru a descuraja agresiunea şi a consolida capabilităţile de apărare în statele aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit. Aceste forţe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obişnuit de rotaţie”, arată o informare a ministerului american al Apărării.