Giorgiana Radu-Avramescu

Iarnă fără fard. Neliniști multiple. Prognoze sumbre ale zilei de mâine și ale celor ce-i vor urma. Frământări care ciugulesc din și așa puțina liniște a pământeanului care sunt, care ești. Nu privi viața cu plictis. Se încheie abrupt, când multe ți-ai mai dori să trăiești, strigă o voce de neunde. De deasupra muntelui care ne arată ce mici suntem. Cât de fragili, în comparație cu el care nu moare niciodată. El rămâne aici, în timp ce noi venim, și prea repede plecăm.
Demult par aici și cei doi negustori de baloane, din Piața Sfatului din Brașov. Nimeni nu-i „deranjează”. Mănunchiul colorat, agățat de gulerul gecii, dă să urce spre cer, îmbrâncit de vânt. Ei stau nemișcați, statui ale așteptării. Copiii se apropie, dar fără folos. Porumbeii sălbatici doar par mulțumiți. Sunt conștienți de succesul pe care-l au. Își curtează publicul cu multă pricepere. Se vede exercițiul intens de generații întregi.
Reperele istorice ale municipiul Brașov vor dăinui la rându-le peste veacuri. Din Turnul Alb și Turnul Negru, două dintre cele patru turnuri de observație ale Cetății Brașovului, priveliștea îți taie respirația. Drumul până la ele este anevoios, dar efortul e răsplătit cu asupra de măsură. De acolo, de sus, totul pare altfel. Chiar și tu, ins plăpând, te simți biruitor. Apoi, Biserica Neagră, copleșește prin monumentalitatea ei. Muzeele, și ele mențin vii evenimente istorice, oameni care au lăsat urme demne de aflat nu doar astăzi, ci și mâine, din veacurile ce vor veni.
Oamenii prezentului par însă, unii, plictisiți de viață. Sau mai degrabă obosiți. Nemulțumiți. Grăbiți poate. „Sunt obositoare pozele astea”, spune un domn, care abia se lasă convins de soție s-o fotografieze alături de copilul pe care-l plimbă în cărucior. „…Să avem și noi amintiri”, insistă ea, încruntărilor partenerului. Alt cuplu tânăr dispută nervos cantitatea de zahăr consumată de copil în ziua respectivă. Mama îl îndeamnă pe copil la ceva dulce, pe când tatăl se opune. Mama insistă, băiatul refuză. Și ar mai fi câteva astfel de exemple, minore de altfel, dar care arată cât de ușor ne abatem de la ceea ce ar trebui să însemne o zi, o clipă din viața noastră, și în ce ajungem s-o transformăm.
Uităm mult prea repede că noi, spre deosebire de munți, de mări și oceane, de cetăți și ziduri crescute din nemurire, ne naștem azi, și plecăm mâine. Sigur că mâine pare departe. E doar o amăgire!