N.D.

Așa cum au anunțat reprezentanții autorității locale, locuitorii din comuna Filipeștii de Pădure care au efectuat radiografii pulmonare, în cadrul campaniei Screening TBC, se pot prezenta la sediul Primăriei Filipeștii de Pădure pentru a intra în posesia rezultatelor. Așa cum v-am mai informat, opt comune din Prahova – Gura Vitioarei, Podenii Noi, Filipeștii de Târg, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Colceag, Ciorani și Bănești – au fost incluse în proiectul ”Screening TB”, derulat cu fonduri europene de Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, prin intermediul căruia au fost puse la dispoziția persoanelor care trăiesc în zonele rurale servicii medicale gratuite. La Filipeștii de Pădure, caravana mobilă, prin intermediul căreia au fost efectuate analize gratuite privind sănătatea plămânilor, în scopul depistării active a tuberculozei, a fost prezentă în luna decembrie a anului trecut. A fost vorba despre camioneta dotată cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei – precum și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare, serviciile medicale ale caravanei fiind asigurate de personal medical specializat. Comuna Filipeștii de Pădure a fost inclusă pe lista localităților din Prahova unde se derulează proiectul ”Screenind TBC”, întrucât și aici au fost înregistrate, în ultimii ani, cazuri noi de tuberculoză. Beneficiare ale acestor analize au fost persoanele cu vârsta peste 18 ani, care au domiciliul în Filipeștii de Pădure, de ce este benefică realizarea unei radiografii pulmonare menționând chiar organizatorii acestei campanii: ”Evaluarea a este gratuită, testarea periodică a sănătății plămânilor este importantă; radiografia este sigură, nu prezintă pericol pentru sănătate; echipa de proiect îi îndrumă către specialiști pe cei care au nevoie”.