Populația va plăti, însă, actualul tarif
N. D.
Printre proiectele de hotărâre ce au fost adoptate la ultima ședință a Consiliului Local Ploiești s-a regăsit și cel referitor la modificarea prețului local de facturare a energiei termice. Astfel, s-a aprobat creșterea prețului la agentul termic la 605,22 lei/Gcal, fără TVA, pentru căldura destinată acelora care au locuințele racordate la Sistemul de Alimentare Centralizată al municipiului Ploiești, noul preț fiind valabil începând cu data de 1 februarie 2022. De asemenea, a fost aprobată inclusiv valoarea diferenței unitare de recuperat de către operatorul de termoficare, ca urmare a modificării prețului combustibilului în perioada 1 august 2021-31 octombrie 2021, folosit la producerea energiei termice. Însă, așa cum de altfel reiese și din proiectul de hotărâre adoptat de către consilieri, ploieștenii care au locuințele racordate la sistemul centralizat de încălzire vor achita, până la sfârșitul acestei ierni, același tarif ca și până acum, de 186,58 fără TVA, diferența de preț fiind acoperită din bugetul local sub formă de subvenție, așa cum s-a întâmplat și până acum, pe timpul sezonului rece.