Penultimul test susținut de către Petrolul Ploiești în cantonamentul din Antalya s-a încheiat nedecis, scor 3-3, cu formația cehă de eșalon secund MFK Vyskov. „Lupii” au condus cu 3-1 la pauză, după golul lui Prejmerean (20) și „dubla” lui Dragoș Gheorghe (32, 44), dar n-au reușit să-și conserve avantajul în repriza a doua.
Cehii au început mai bine jocul și au beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 5, dar Avram a reacționat excelent și a parat șutul expediat, de la punctul cu var, de către Vintr. Trei minute mai târziu, goalkeeperul „lupilor” a salvat și din fața lui Moucka, rămas singur în careu, iar golul a picat în cealaltă poartă, după o fază fixă. Țicu a executat un corner de pe dreapta, iar Prejmerean (20) a reluat, cu capul, în plasă, aducându-și, astfel, echipa în avantaj. Apoi, după o recuperare a lui Cioiu și o pasă perfectă, Dragoș Gheorghe (32) a trimis pe lângă portarul ceh și a majorat diferența, dar MFK Vyskov a revenit în joc cu reușita lui Sedlak (43). Chiar înainte de pauză, Dragoș Gheorghe (44) a restabilt, după o acțiune personală, handicapul de două goluri, cu care s-a și încheiat, de altfel, prima repriză.
Fix după o oră de joc, cehii s-au apropiat, din nou, la o singură lungime, Moucka învingându-l pe Avram, pentru ca, într-un final în care Petrolul se afla pe teren cu toți juniorii, Lahodny (72) să stabilească scorul întâlnirii: 3-3.
Nicolae Constantin a folosit, în confruntarea cu echipa cehă, următorul efectiv: Avram (70 Jercălău) – Pîrvulescu (60 Duță), Vrhovac (46 Lică), Olaru, Țicu – Chindris, Prejmerean – Cioiu (46 Tolea), Botogan, D. Gheorghe – Coman (60 D. Ilie).
Cu o victorie (5-1 cu SKA Rostov) și două remize în acest stagiu (1-1 cu Metalurg Harkov și 3-3 cu MFK Vyskov), Petrolul urma să susțină, joi seară, și ultimul amical din Turcia, în compania formației secunde de la Spartak Moscova.

Referitor la amicalul cu MFK Vyskov, antrenorul Nae Constantin a declarat: ”Am fost la un pas de înfrângere. Am făcut multe greșeli, sper să le lăsăm pe toate aici. A intervenit oboseala, e oboseală, jucătorii au jucat mult în ultimele amicale. Sunt multe lucruri care m-au nemulțumit, avem filmarea video, facem o analiză. Sunt sigur că nu suntem noi ăștia din meciul de azi, puteam mult mai mult. Pun tot ce s-a întâmplat azi pe oboseală.
Am rulat tot lotul, mai avem un meci în care mulți fotbaliști vor juca 90 de minute, după care o să mergem acasă, o să jucăm ultimele două meciuri, apoi așteptăm cu încredere începutul de campionat. Sunt sigur că vom arăta foarte bine la prima etapă.
Mi-ar fi plăcut să marcăm și cu atacanții , dar e bine că am înscris oricum. Azi, m-a nemulțumit partea defensivă și o să analizăm”.