În seara zilei de duminică, în jurul orei 22, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Prahova au fost alertaţi că pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din Ploieşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, din informaţiile martorilor a reieşit că şoferul unui autoturism „a fost observat circulând haotic, intrând în coliziune cu alte două maşini, staționate. Ulterior, şoferul şi-a continuat deplasarea. În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări, depistând conducătorul auto – un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Ploieşti. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.”