După intervenția europarlamentarului USR Ramona Strugariu, prin care aceasta a pus problema unei eventuale suspendări a acordării de fonduri europene pentru România, deputatul PSD de Prahova Bogdan Toader a reacționat, prin intermediul unei postări pe pagina sa oficială de Facebook: „Ce părere aveți despre europarlamentarii USR? Cer, la Bruxelles, sancționarea României și blocarea accesului la fondurile europene! Nu se lasă și demonstrează, din nou, că antinaționalismul este principala lor doctrină de partid! Dacă USR nu mai este la guvernare, România nu merită nici fonduri europene! Aceasta pare să fie filosofia pe baza căreia acționează liderii USR… Europarlamentarul Ramona Strugariu – colega lui Ghinea, cel care a făcut praf PNRR – a susținut un discurs șocant în Parlamentul European, invocând presupuse motive pentru care României i s-ar putea tăia accesul la fonduri europene. Pentru că așa vor ei, autointitulații „Salvatori ai României”, ca țara noastră să fie sancționată! Dacă interesul personal și cel de partid sunt mai presus decât interesul național, așa cum o fac cei de la USR , atunci este un lucru extrem de grav, iar astfel de practici trebuie să înceteze!”.
Declarațiile făcute de către deputatul european Ramona Strugariu (USR) vin după ce sancțiuni similare au fost cerute de către aceasta și împotriva Ungariei și Poloniei. Potrivit stiripesurse.ro, europarlamentarul USR a declarat: „Comisia nu mai are absolut nicio justificare să se abțină de la utilizarea mecanismului de condiționalitate. Nici în cazul Poloniei, nici în cel al Ungariei sau al oricărui alt guvern, nu popor, guvern care nu respectă statul de drept și valorile UE”, precizând ulterior că România a primit până acum 43 de miliarde de euro net de la Uniune, după care a invocat motive pentru care țara noastră ar merita să fie sancționată. „Doamnă președintă Von der Leyen, îmi pare rău că nu sunteți în sală astăzi. Dar de mâine, cu toții așteptăm să vedem cum Comisia Europeană își face treaba”, a mai spus europarlamentarul USR, Ramona Strugariu, potrivit aceleiași surse.