Fl. Tănăsescu
Sâmbătă seara, oamenii legii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați că la o sală de jocuri din zona Nordului, din municipiu, se desfășurau activități încălcându-se programul de lucru prevăzut de Legea 55/2020 privind prevenirea şi combaterea SARS-COV-2.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, „în urma verificărilor efectuate, polițișii au identificat în interiorul unității două persoane, iar în urma verificării certificatului verde, s-a constatat că una dintre ele nu deținea certificat verde și nu purta masca de protectie obligatorie, iar cea de-a doua deținea certificat verde, însă nu purta masca de protecție.
Cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei. Totodată, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 3.000 de lei conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.