Nicoleta Dumitrescu

A mai avut parte Parlamentul de derapaje, din punct de vedere al comportamentului și al limbajului, dar ceea ce s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni a fost, de departe, apogeul. Ieșirea nervoasă a senatorului și liderului AUR, George Simion, ce a culminat cu agresiunea, la propriu, la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, arată ce se cred și cum se cred unii dintre aleșii neamului când se văd ei stând pe unul dintre fotoliile din piele fină din a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, așa cum este catalogat Palatul Parlamentului României.
Înfigerea mâinii drepte în ceafa unui ministru, însă, în plină ședință a plenului Parlamentului, arată însă adevărata față a acelora care se cred vocea mulțumii, a poporului.
Din păcate, grație rezultatelor alegerilor parlamentare din anul 2020, în băncile Camerei Deputaților și ale Senatului au ajuns oameni pentru care etica, diplomația și comportamentul decent par că nu au fost inventate niciodată, acestea fiind înlocuite cu țigăneala, strigătele și gesturile agresive. Iar partidul care a împrumutat denumirea unuia dintre cele mai prețioase metale pare că a reușit să atragă în rândurile sale oameni care mai de care mai …temperamentali, nu de multe ori privitorii știrilor prezentate în direct având senzația că respectivele personaje sunt venite… tocmai de la circ! Așa s-a ajuns ca pe holurile și prin vastele încăperi ale Casei Poporului să se preumble și să se desfășoare, în deplinătatea liberelor lor opinii și comportamente, tot soiul de indivizi care par, de cele mai multe ori, scăpați de prin saloanele centrelor de specialitate unde, cei care au nevoie, se tratează de nervi. De prea mulți nervi la cap, ar fi îndreptățiți să adauge cei mai mulți dintre români, care s-au cam săturat să tot vadă circul parlamentarilor care, culmea, sunt plătiți bine din banii contribuabililor.
După scena liderului AUR asupra ministrului, ieri, au fost adoptate modificări ale Regulamentului Camerei Deputaților, noile reguli interzicând gesturile agresive și violența verbală, dar și desfășurarea de bannere în sala de plen, transmisiile în direct din plen și comisii fiind limitate. Nu au fost uitate nici sancțiunile, parlamentarii scandalagii urmând să fie evacuați din sală, în cazul în care ar urma să sară calul, așa cum se spune, urmând să li se diminueze și indemnizațiile cu până la 50%, timp de o jumătate de an, iar în cazul în care abaterile se repetă, să rămână și fără unele privilegii, adică fără mașini de serviciu și fără personal la cabinetul parlamentar.
Cine sunt cei care au sărit primii, spunând că nu sunt de acord cu noile reguli de comportament din Parlament? Evident că tot cei care au făcut scandal, cei de la AUR, care au anunțat, deja, că vor ataca noul regulament. Iar asta este încă o dovadă a faptului că partidele nu aleg și nu fac selecția oamenilor pe care îi pun pe lista candidaților care ajung pe buletinele de vot la alegeri. Sub imagini supradimensionate, cocoțați pe cai albi, sunt nenumărate cazurile eroilor și ale făt-frumoșilor politici, rolul lor fiind, vezi-Doamne, să fie apărători ai binelui, ai frumosului, ai națiunii. În realitate, sub masca oportunismului, unii dintre politicieni nu fac altceva decât să-și pună în scenă propriile roluri, ca o scoatere în evidență a adevăratului lor caracter.