Angajaţi ai Secției nr.1 de Poliție Ploiești l-au prins pe un tânăr în vârstă de 24 de ani din municipiu, acesta fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Concret, după cum precizează reprezentanţii poliţiei prahovene, „la data de 17 ianuarie a.c, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au fost sesizați prin apel la Numărul Unic «112» de către o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, în intervalul orar 14:00-15:00, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din municipiu, o persoană necunoscută i-a sustras din geanta personală portofelul ce conținea atât documente personale, cât și trei carduri bancare, care au fost ulterior utilizate pentru efectuarea unor plăți. După ce a fost prins, acesta a fost condus la sediul unității de poliție unde a recunoscut faptele comise (…). În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic”.