CSM Petrolul Ploieşti – CS Municipal Târgu Jiu 94-88

Primul meci oficial din 2022 le-a oferit baschetbaliştilor pregătiţi de Mihai Popa şansa de a întrerupe seria de şapte înfrângeri din finalul anului trecut, CSM Petrolul Ploieşti reuşind, marţi seară, să se impună în Sala „Olimpia” cu 94-88 (19-19, 22-15, 25-27, 28-27) în faţa celor de la CS Municipal Târgu Jiu.
Cu lotul complet la dispoziţie, chiar dacă au fost câţiva jucători care au trecut peste problemele medicale din ultima vreme pentru a fi pe parchet, tehnicianul echipei ploieştene a fost inspirat şi a găsit soluţia pentru a câştiga un meci în care au contat disciplina tactică şi respectarea schemelor de atac, în detrimentul unui joc al oaspeţilor bazat pe realizări individuale, cu precădere din spatele arcului de cerc.
CSM Petrolul a fost la conducere în marea majoritate a timpului, doar realizările de la „3 puncte” din prima repriză ajutându-i pe vizitatori să trecă în două rânduri în faţă, fără a avea însă puterea de a rezista jocului mai combinativ propus de ploieşteni.
A fost 41-34 la pauză, iar diferenţa s-a menţinut în zona a 5-6 puncte şi în sfertul al treilea, în care s-a marcat mult, cele două echipe fiind, parcă, preocupate doar de faza de atac.
Ultima secvenţă a meciului a risipit orice îndoială privind învingătoarea, CSM Petrolul ajungând şi la un avans de 17 puncte (86-69), consemnat cu 3 minute înainte de final, pe fondul unei defensive mult mai atente şi a unor contraatacuri spectaculoase duse la bun sfârşit, spre entuziasmul tribunei. Gorjenii au gestionat mai bine ultimele minute, în care, în timp ce Mihai Popa a mers pe o formulă exclusiv autohtonă, oferindu-i şansa de a juca inclusiv lui Codruţ Dinu, antrenorul oaspeţilor a tras de fiecare punct, pentru a „obţine” o înfrângere la o diferenţă cât mai mică.
A fost, la final, 94-88 pentru CSM Petrolul, pentru care urmează o deplasare complicată, la Cluj, pe terenul campioanei U BT, singura formaţie cu punctaj maxim din Liga Naţională, meci programat sâmbătă, de la ora 18:30. Apoi, vor urma două partide pe teren propriu pentru ploieşteni, cu BC CSU Sibiu (15 ianuarie) şi CS Municipal Galaţi (19 ianuarie).
În meciul cu CSM Târgu Jiu, pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat: Milin (22 puncte, 2×3), Watson (21), Chiţu (14, 2×3), Magdevski (10), Popa Calotă (8, 2×3), B. Popa (7, 1×3), Hammond (5, 1×3), Sekulovic (4), Negoiţescu (2), Jordan (1), C. Dinu.