V. Stoica

Comarnic, Telega, Sinaia, Breaza, Azuga sunt câteva dintre localitățile în care mai multe persoane au fost atacate de urși, în cursul anului trecut. Răniții au ajuns la spital cu plăgi groaznice pe corp, cauzate de animalele sălbatice, fie în intravilanul localităților, fie în zona de extravilan, în pădure. Taberele sunt împărțite, chiar și în comunele și orașele prahovene în care s-au înregistrat aceste atacuri. Sunt persoane care cred că urșii nu au ce să caute în zona locuită, dar că pot fi luate măsuri împotriva exemplarelor periculoase chiar și în extravilanul localităților.
Pe de altă parte, la polul opus, sunt cei care consideră că nu urșii sunt vinovați de toate evenimentele soldate cu răniți sau chiar cu morți ori cu atacuri asupra animalelor din gospodăriile populației, ci oamenii care le-au redus teritoriile și le-au tăiat pădurile.
Anunțul privind refuzul promulgării legii adoptate de Parlamentul României a fost făcut chiar de ministrul Mediului, Tanczos Barna, unul dintre cei mai aprigi susținători ai ideii că urșii periculoși pot fi anihilați inclusiv în afara localităților. “Președintele țării nu a promulgat actul normativ conform căreia OUG-ul privind intervenția imediată în cazul urșilor periculoși s-ar fi ridicat la rang de lege și l-a trimis înapoi în Parlament pentru reanalizare. În Parlament vom verifica și vom rectifica elementele juridice indicate de domnul președinte. Sunt ferm convins că protecția vieții omenești este o prioritate și pentru domnul președinte, așadar vrea ca implementarea cadrului legal al intervenției imediate în cazul urșilor periculoși să nu poată fi atacată și să respecte toate reglementările de specialitate. Pe parcursul acestui proces de revizuire, OUG-ul rămâne în vigoare și avem în continuare posibilitatea de a interveni în mod eficient împotriva urșilor periculoși care pun în pericol viața oamenilor și bunurile acestora în intravilanul localităților”.
În textul cererii de reexaminare a legii adoptate de Parlamentul României, Președinția arată: “Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. În acest context, subliniem că revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii”.
Președinția apreciază că ”extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”.